De câte ori mă întorc acasă, am o listă întreagă de dorinţe culinare pe care nu reuşesc să le îndeplinesc în Italia. Cu câteva zile înainte de sosire, încep să primesc telefoane: “stabilim meniul pentru când vii, ce vrei să pregătim?”, “mama a tăiat un puişor şi ţi-l trimite prin cutare, şi nişte pere din curte de la noi” sau “ne-am gândit să tăiem porcul, dacă tot eşti şi tu acasă, să mănunci şi tu, poate iei şi cu tine în Italia”. Cred că aceste întrebări ascund de fapt cele mai sincere declaraţii de dragoste ale unui părinte pentru copilul lui.
De data aceasta am să vorbesc însă de alte repere culinare, care, în toamnele lungi şi ploioase, departe de ţară, au o semnificaţie aparte: îmi amintesc de vară, de mare şi de acasă. Este vorba despre mâncărurile pe care le consumăm vara, când ne plimbăm prin staţiuni sau pe malul mării, aşa zisele produse de street food. Aceste produse sunt de multe ori la concurenţă cu bunătăţile pe care ni le pregătesc părinţii. În faţa lor, noi şi copiii noştri suntem toţi copii, iar când facem nazuri la masă ne dojenesc pe toţi deopotrivă: “Iar aţi mâncat prostii pe unde aţi fost?!”.
În topul preferinţelor noastre se află Kurtos kalacs-ul cu nucă, şi nu oricare, ci acela cumpărat de la chioşcul de lângă Cazinoul din Mamaia: este crocant dar suficient de pufos, bine copt, parfumat şi destul de mare pentru a-l împărţi cu prietenii.
Urmează plăcintele cumpărate de la patiseriile din aceeaşi zonă. Preferata mea este plăcinta dobrogeană cu brânză sărată, dar nu mă dau în lături nici de la merdenelele cu brânză sau de la trigoanele cu caşcaval.
Ca să nu mai vorbim de covrigii cu mac sau cu susan cumpăraţi din zona autogării.
Cum vara e lungă, cel puţin o dată trebuie să luăm: ineluşe cu dulceaţă sau langoşi cu brânză.
Ce mai mănâncă turiştii la mare? Nelipsitele hamsii prăjite cu mămăligă şi (chiar şi cu) mujdei de usturoi. Pe un cartonaş mic este practic înghesuită o întreagă masă de prânz sau de seară. Precizez că aici scriu despre mâncăruri pe care clienţii le consumă din mers sau cel mult sprijiniţi la o măsuţă.
Lista continuă cu: porumb fiert/copt, clătite, pop corn şi îngheţată.
De câţiva ani sunt la modă pălăriile mexicane în care se ţin bastonaşe din aluat, prăjite, şi sosuri: acest amestec de dulce, sărat şi picant depăşeşte puterea mea de înţelegere.
Cine nu îşi aminteşte însă de celebrii pufuleţi? Nu fac publicitate nimănui, însă marca “Veveriţele pofticioase” mă face să zâmbesc numai când îi pronunţ numele.
Şi cum vorba spune: “mâncă, mâncăm, dar mai şi bem”, nicăieri braga nu e mai bună decât în câteva locuri ştiute doar de cunoscători. În câteva locuri putem găsi şi cafeaua turcească la nisip, ce ne duce cu gândul la timpuri şi ţări îndepărtate.
Fiindcă tot vorbim de Orient, nu ştiu când şi cum a ajuns shaorma pe meleagurile noastre şi nici care era reţeta originală, ştiu însă că românii au dus-o la perfecţiune.
Aştept completările voastre la această listă deschisă, pe care vă invit să o îmbunătăţim împreună.
Ce foame… îmi plac mult shaowrma, corvigii și kurtos kalacs-ul!
:))
Nu ştiu în ce oraş al Italiei locuieşti, dar am putea să deschidem o covrigărie-patiserie cu produse tradiţionale româneşti. La câţi români sunt în Italia, nu cred că am duce lipsă de clienţi şi am putea atrage şi clientela locală.
Pensaci:))