|
foto n.1 |
Vecinii noştri sunt foarte amabili, te salută sau îţi răspund la salut surâzând, de o amabilitate care uneori te pune pe gânduri. Cred că menţinerea unor relaţii călduţe, de bună vecinătate, face parte din educaţia occidentală. Dar ce se întâmplă când cineva îi deranjează pe aceşti oameni veşnic surâzători? De cele mai multe ori nu au curajul să se adreseze direct celui în cauză, apelând la tot felul de artificii: îl sună pe administratorul blocului (care se transformă în mediator între părţi), fac comentarii cu voce tare de la balcon (pe principiul “bate şaua să priceapă iapa”) sau…scriu mesaje. Sub protecţia anonimatului, oamenii blânzi cu zâmbete pictate pe faţă se transformă brusc, iar vocabularul select de zi cu zi devine mai abject decât acela al hamalilor din port.
Mesajul de mai sus s-ar traduce în felul următor: “Cine aruncă obiecte în grădini este un tâmpit!”, unde cuvântul “coglione” are o puternică încărcătură semantică (în limba italiană înseamnă “testicul”).
În mesajele de mai jos ne menţinem în aceeaşi zonă anatomică. Dar pentru a înţelege mai bine răvaşele trebuie să clarificăm contextul: timp de mai bine de o săptămână cineva şi-a parcat dubiţa pe spaţiul de jos, pe rampa de la garaje. Nu încurca prea mult la manevre dar se pare că îi deranja cumplit pe cei care treceau pe acolo. Până când pe parbriz a apărut un mesaj, prins de un ştergător: “Maşina aici (“qua” se scrie fără accent) este în mijlocul coaielor (“palle”-le sunt cele două testicule). Nesimţitule/Prost-crescutule”. Să vedem răspunsul: “Pune semnătura. Dacă ai (corect se scrie “hai”) coaie mut-o tu. Maşina.” Înţelegem că e un duel între doi gentlemeni.
Mesajele nu sunt toate (din fericire) la fel de vulgare: “Sunteţi rugaţi să nu lăsaţi să picure apă cu detergenţi în grădinile de sub balcon. Mulţumesc”
Undeva, în centrul istoric, am văzut următorul mesaj şi m-am distrat copios: “Doar nesimţiţii îşi fac nevoile sub ferestrele familiilor. Dacă vă ajung găleţi cu apă aţi fost avertizaţi”.
Un subiect delicat în orice bloc este acela al animalelor de companie. Aş putea spune că există un război tăcut între unii stăpâni de animale şi ceilalţi locatari. Cum nu este politically correct să spui ceva împotriva stăpânilor de animale, oameni dealtfel cu suflet mare, din când în când apar mesaje de tipul: “Acest trotuar până la rampa de la garaje nu este wc-ul câinilor. Stăpânii (nesimţiţi/prost-crescuţi) trebuie să cureţe”.
În cartierul unde am locuit înainte, spiritele se închinseseră tare, tot din acelaşi motiv: “Puneţi-vă bestiile să se cace acasă la voi. Am anunţat deja poliţiştii”.
Sau: “Dacă vedeţi un caca de câine înseamnă că a trecut un câine cu un stăpân de căcat“
Nu ştiu cum o fi în alte blocuri dar la noi chiar că nu te plictiseşti!
P.S.: ne cerem scuze pentru limbaj
(sursă foto n.1)
Vă spun că mai am puțin și mă pun la pun cu vocabularul aferent unor asemenea mesaje. Căci vecini de merdenele avem cu toții:)
Altfel, primele inscripții sunt repetitive: orice regulament de bloc spune clar că nu parchezi pe spațiile comune și nu pui detergent la plantele vecinului de jos. Iar administratorul prin contract chiar are și rol de mediator. Din fericire, noi cu al nostru discutăm via e-mail, e mai odihnit:)
Despre stradă: la noi s-a cam terminat cu maroul de câine, mai rămâne să vedem cum facem să se termine și cu galbenul. Iese omul optimist pe poarta blocului, o ia la dreapta și, în loc de mirosul rozelor ce mor, un damf care anulează efectele cafelei, pupicului pe fruntea copilului și salutului vesel al vecinului care fumează în lift și pe casa scărilor.
🙂 Noi avem şi o platformă on-line unde comunicăm. Unii se mai dezlănţuie şi acolo dar sunt ceva mai reţinuţi pentru că trebuie să se logheze când postează comentarii.
Am strâns ceva comentarii şi din blocurile din România, lasă că nici cu românii nu mi-e ruşine :))
Mă timorați: (uite cum dau vina pe alții!): de câte ori comentez aici, mănânc litere. Sper că s-a înțeles că doresc să mă pun la punct cu limbajul de cartier, ca să mă pot lansa în poezia de bloc. Și de stradă.
Inscripția din centrul istoric mă îngrozește!
:))) nu ai de ce, nu vreau sa fac discriminari dar mesajul din centrul vechi cred ca se adreseaza in mod special persoanelor de sex masculin. Gresesc cumva? :))
Ultima e misto :))
Poezie pură, nu alta 🙂
Doamne, cat am ras! =)) Prea amuzante mesajele asta! Eu nu am vecini asa haiosi! :))
Ne bucurăm că reuşim să vă dăruim un zâmbet 😉 Dacă vrei, îţi împrumutăm vecinii noştri. :)) Nu ştiam că mesajele lor au atâta succes, văzusem unul mortal în care un vecin se plângea că îi furase cineva bidonul de gunoi (cel cu microcip personal!).
🙂 Pe autorii mesajelor, ca să nu mă distrez numai eu citind 🙂
Pe care vecini sunteți dispuși să-i dați cu împrumut? Pe autorii sau pe destinatarii mesajelor? 😛
(vă rog aruncați în uitare mesajul precedent)
buna remarca, oamenii zambitori care se transforma in birjari.
apropo de asta, acasa, la Bucuresti, nu la Londra:-p, era intr-o seara o punga de gunoi in mijlocul holului cu mesajul – daca iti mai lasi gunoiul langa lift iti rup gatul 🙂
In rest mi aduc aminte de un bosorog securist care a venit la usa si ne a dat un bilet, refuza sa zica ce vrea, ca sa citim biletu, in fine l-am trimis la plimbare cu tot cu bilet (eram studente pe vremea aia dar zau ca nu eram party girls)
:)) "Tutto il mondo è un paese" când e vorba de relaţiile de bună vecinătate
hahaha, ei, uite, in Austria nu avem parte de mesaje din astea. ori nu ma uit eu cum si unde trebuie?! :))
Nordicii poate că sunt mai reţinuţi :)) italienii au spirit latin, sunt mai "comunicativi" şi mai temperamentali
:))) cata imaginatie