Sursă foto: ziarul “Cuget liber” |
Au trecut zece ani de atunci. I-am pregătit dinainte ghiozdanul cu Mickey Mouse, penarul și uniforma de școlar (costum “bărbătesc” bleumarin, cu cămașă albă, vestă și bretele), am trecut dimineață și am luat buchetul de flori pentru Doamna (crini imperiali cum îi plăceau lui mami) și am plecat la școală toți în formație completă (mami, tati și el). Bunicii nu au putut gusta din acest moment măreț pentru că nu voiam să părem un alai de nuntă (“dacă fiecare copil s-ar prezenta cu 8-10 persoane, am mai încăpea toți în curtea școlii?!” a spus tati cu înțelepciune).
A început festivitatea de deschidere, cu discursul autorităților de la momentul respectiv, din care făceau parte: cineva de la primărie, doamna directoare, un domn de la Consiliul de părinți și, bineînțeles, un sobor de preoți.
A sosit momentul despărțirii. Fiecare doamnă învățătoare (a noastră era, evident, cea mai frumoasă, cea mai bună și cea mai iubitoare) își striga copilașii, în ordine alfabetică, după catalog. Clasa I! Mici, dezorientați, înspăimântați. A venit și rândul copilașului nostru: și-a întors privirea speriată către noi, apoi a plecat, împreună cu ceilalți, în mulțime și în viață.
În orele următoare a venit presa, a făcut fotografii în clase (acum zece ani în România nu se cerea aprobarea părinților) iar a doua zi am văzut, pe prima pagină a unui ziar local din Constanța, un articol cu imaginea de mai sus. O fotografie care spune mai mult decât o mie de cuvinte și în care ne regăsim un pic fiecare, în ipostaza de copii sau de părinți.
Se pare că și celor din presă această fotografie le-a plăcut foarte mult, pentru că an de an, în preajma zilei de 15 septembrie, apărea cel puțin un articol care ne reamintea cum era copilașul nostru în clasa întâi. Copilul crescuse între timp, am început chiar să facem glume pe acest subiect pentru că pentru presa din România timpul se oprise în loc. A urmat un articol cu scuzele de rigoare, viața și-a continuat cursul firesc dar și acum am un sentiment de nostalgie ori de câte ori se apropie ziua în care sună primul clopoțel.
sursă: ziarul “Cuget liber” |
După modelul unor articole din reviste de gossip despre cum au evoluat actorii unor filme sau seriale celebre (“Liceenii”, “Pistruiatul”, “Dallas”, “La bloc”), am să vă satisfac curiozitatea publicând mai jos o fotografie a lui recentă (cu aprobarea lui, evident). Este în Italia, în penultimul an de liceu și se pregătește să devină inginer în domeniul aero-spațial. L-am mai însoțit în prima zi de școală, la deschidere, doar când începea gimnaziul (în Italia) și nu stăpânea foarte bine limba italiană dar de atunci ne interzice cu desăvârșire să mai mergem cu el la vreo festivitate școlară, pentru că se consideră suficient de mare pentru a se descurca singur.
Tare povestea! Felicitari!
Multumim!
Mult succes in continuare! Trece repede timpul…
Mulțumim mult! Astăzi este prima zi de școală pentru cel mic (ca să rămânem antrenați).