Oscarurile mele (2018)

Anul 2017 ne-a adus multe filme bune și cred că juriului nu îi va fi deloc ușor să decerneze premiile de la diferitele categorii. Dacă aveți timp, încercați să le vedeți pentru că vor rămâne cu siguranță în istoria cinematografiei. Înainte de a afla verdictul oficial, vă prezint aici un top personal pe care l-am făcut în urma vizionării câtorva dintre ele. Prefer să îl public cu câteva ore înainte de decernarea oficială, pentru a evita orice influență.

1.Three Billboars outside Ebbing, Missouri

Regie și scenografie: Martin McDonagh

În distribuție: Frances Mc Dormand, Woody Harrelson, Sam Rockwell, Caleb Landry Jones, John Hawkes, Lucas Hedges

Mildred Hayes, personajul principal, trece printr-o perioadă tragică a vieții, fiind hotărâtă să își facă singură dreptate în urma morții fiicei sale, care fusese violată, ucisă și apoi carbonizată, într-o noapte când se întorcea acasă după ce petrecuse cu prietenii. Pentru a zdruncina conștiințele celor din jur, Mildred închiriază trei panouri publicitare, pe o stradă părăsită, pe care scrie trei mesaje prin care se întreabă cum de nu se face nimic pentru găsirea vinovaților, mesaje adresate șerifului Bill Willoughby, șeful poliției locale, despre care se va afla că suferă de o boală incurabilă. Dacă până în acel moment locuitorii orașului îi înțelegeau drama și suferința, din acest moment ea va rămâne aproape singură, continuându-și lupta în căutarea adevărului.

Interpretarea rolului protagonistei este extraordinară, personajul încărcat de ură, violență, amestecate cu durere și neputință făcându-ne să trăim coșmarul oricărui părinte. Este genul de film care continuă să te obsedeze și după ce vizionarea s-a terminat, în care încerci să găsești un deznodământ și un răspuns la multe întrebări care nu mai sunt doar ale personajelor, ci devin oarecum și ale tale. 

2. The Post

Regie: Steven Spielberg

Scenografie: Liz Hannah și Josh Singer

În distribuție: Meryl Streep, Tom Hanks, Sarah Paulson, Bob Odenkirk, Bruce Greenwood

Filmul aduce în prim plan o imagine a presei așa cum ar trebui să fie aceasta, în slujba celor guvernați, nu a celor care guvernează. Acțiunea se desfășoară în anul 1971, în timpul Președinției Nixon, întâmplările relatate fiind absolut reale: Katherine (Kay) Graham, proprietara ziarului Washington Post, în timpul anchetei cunoscute sub numele de Pentagon Papers (privind strategiile Statelelor Unite în conflictul cu Vietnam), decide să dezvăluie adevărul, într-un act de mare curaj care ar putea avea consecințe deosebit de grave nu doar la nivel statal ci și asupra ziarului pe care îl conduce și a situației sale personale.

Vorbim despre un film de mare suspans dar și despre o reconstituire a unei epoci în care nu existau internet, telefoane mobile, dar în care erau prezente prejudecăți despre rolul femeii în politică și în societate, intrigi și invidii umane, corupție și abuzuri. 

3. The shape of water

Regie: Guillermo del Toro

Scenografie: Guillermo del Toro și Vanessa Taylor

În distribuție: Sally Hawkins, Michael Shannon, Richard Jenkins, Octavia Spencer, Doug Jones

Filmul, a cărui acțiune se desfășoară în anii ’60, în timpul războiului rece dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, ne prezintă o poveste de dragoste dintre o fată mută, femeie de serviciu într-un centru de cercetare, și un monstru marin cu aspect și reacții umane. Prin blândețe și afecțiune, fata (excelent interpretată de Sally Hawkins) reușește să îmblânzească “bestia” și să îi redea demnitatea.

Ca aspecte pozitive trebuie evidențiate machiajul și interpretarea personajului monstrului, redarea culorii perioadei istorice, prin decorurile vintage, cadre, costume, culori și muzică și, în general, sentimentul de duioșie pe care îl degajă întreaga poveste. Principalul aspect negativ, care ar putea penaliza filmul în obținerea premiilor, este lipsa de originalitate și senzația de déjà-vu care te urmărește pe tot parcursul vizionării, fapt care i-a adus și o acuzație de plagiat din partea producătorilor filmului “Let me hear your whisper”, realizat în 1969. Mai mult, filmul este plin de clișee: ruși contra americanilor, buni contra răilor, dragostea care depășește orice limită, chiar și pe aceea a speciilor…

4. Phantom Thread

Regie: Paul Thomas Anderson

Scenografie: Paul Thomas Anderson

În distribuție: Daniel Day-Lewis, Vicky Krieps, Lesley Manville, Sue Clark

Personajul principal acestui film este un croitor celebru din Londra anilor ‘5o, Reymonds Woodcock, adorat de numeroasele sale cliente din înalta societate, pentru care realizează creații vestimentare senzaționale, în măsură să transforme orice femeie într-o regină. Excentric, arogant, instabil, el schimbă des iubitele, imediat ce acestea nu îl mai inspiră, până când o întâlnește pe Alma, o ospătăriță tânără și inocentă, care simultan îl aduce la viață și îl epuizează, atât pe plan artistic cât și pe plan personal. Aceasta, din simplu satelit care gravitează temporar în universul creatorului, se transformă încetul cu încetul în persoana cea mai importantă din viața lui, detronând-o chiar și pe sora acestuia, care și-a pus întreaga existență în slujba artistului.

Este vorba despre un film despre frumos, cu decoruri, rochii și femei superbe, într-o Londră fascinantă, un film despre puterea femeilor care, sub impulsul iubirii, reușeșc să transforme în succes chiar și cauze care ar putea fi considerate pierdute.

Un film interpretat exemplar, în care l-ați putea vedea în poate ultimul film al carierei sale pe Daniel Day-Lewis, mai senzual și fascinant ca oricând (cu excepția scenelor când e surprins în baie, în timpul spasmelor de stomac).

5. Call me by your name

Regie: Luca Guadagnino

Scenografie: James Ivory

În distribuție: Timothée Chalamet, Armie Hammer, Michael Stuhlbarg, Amira Casar, Esther Garrel

Un film de formare, despre ieșirea din adolescență și intrarea în viața de adult, în care protagonistul trăiește sentimente ambigue odată cu primele impulsuri sexuale, un film despre o iubire importantă, care îl va ajuta să se definească pe sine. Acțiunea se petrece în anii ’80, în Crema, într-un cadru natural și arhitectonic mirific. Elio, un băiat de 17 ani, se îndrăgostește de Oliver, asistentul tatălui său, în vârstă de 24 de ani, care pare că împărtășește sentimentele tânărului. Dacă la început timpul decurge lent, cu lungi așteptări și atenție pe cele mai mici detalii, spre finalul filmului scenele se comprimă și intervine finalul neașteptat, din punctul meu de vedere frustrant pentru spectator.

Filmul nu convinge până la final în privința autenticității sentimentelor din partea celor doi și cade ușor în banal și în frivol, mai ales în scena discursului tatălui care acceptă orientarea sexuală a fiului său și o justifică printr-o confesiune pe care nu o duce până la capăt și, mai ales, în ultimul mesaj din partea lui Oliver, care nu dă nicio explicație privind alegerea pe care o face.

Din punctul meu de vedere, filmul a fost supraapreciat, candidat la prea multe premii Oscar, mai mult datorită curajului de a aborda un subiect controversat, cât pentru merite artistice.

6. Coco

Regie: Lee Unkrich

Acesta este unul dintre cele mai frumoase filme de desene animate pe care le-am văzut vreodată, un film în primul rând pentru adulți, dar și pentru copii, pentru a-i ajuta să înțeleagă un fenomen atât de important cum este moartea și a trece peste o pierdere extrem de dureroasă.

Miguel, protagonistul acestui film, își dorește foarte mult să devină cântăreț, înclinație care este absolut interzisă în familia lui, de multe generații, de când stră-străbunica sa a fost părăsită de soțul care cânta la chitară.

De ziua comemorării morților, în Mexic se improvizează în case altare pe care sunt puse fotografiile rudelor decedate și se merge la cimitir, cu flori și lumânări. Chiar în această zi, Miguel fură o chitară dintr-un cavou și se trezește catapultat pe lumea cealaltă. Aici, întâlnește persoane decedate din familie, pe care le recunoaște din fotografii, dar și necunoscuți de care nimeni nu își mai amintește în lumea viilor. Aceștia dinurmă trec printr-o a doua moarte: uitați de familie și de cei dragi, necomemorați de nimeni, ei sunt condamnați la o a doua moarte, și în lumea celor veșnice.

Acest film, în ciuda subiectului deosebit de delicat, mi-a lăsat o mare speranță: atât timp cât noi ne amintim de cei dragi pe care i-am pierdut, ei vor continua să trăiască, atât în memoria noastră cât și în lumea de dincolo, rugăciunile și dragostea noastră ajutându-i în a doua lor viață. Pentru că uitarea este o condamnare la o a doua moarte.

7. Darkest Hour

Regie: Joe Wright

În distribuție: Gary Oldman, Lily James, Ben Mendelsohn, Kristin Scott Thomas, Richard Lumsden

Vedem în acest film un Gary Oldman de zile mari, care merită cu siguranță un premiu Oscar pentru cel mai bun actor, în care interpretează rolul lui Winston Churchill într-o perioadă istorică extrem de importantă pentru Marea Britanie. Acțiunea se desfășoară în 1940, când Germania nazistă ocupa Europa, Belgia era înfrântă, Franța pierduse mulți soldați iar Marea Britanie era izolată la Dunkirk. După demisia lui Neville Chamberlain, este numit prim ministru Winston Churchill, care are sarcina ingrată de a lua decizii extrem de importante pentru țară.

Văzut din prisma actuală a ieșirii din Uniunea Europeană (Brexit), filmul pare o propagandă pentru a cultiva sentimente patriotice într-un moment politic și istoric delicat, asemănător cu acela din timpul lui Churchill care, interpretat magistral de Gary Oldman, rostește câteva dintre cele mai frumoase discursuri politice din istorie.

8. Lady Bird

Regie  și scenografie: Greta Gerwig

În distribuție: Saoirse Ronan, Laurie Metcalf, Tracy Letts, Lucas Hedges, Thimothée Chalamet

Un film drăguț, lejer, de văzut într-o duminică după-amiaza, când nu ai chef să urmărești o tramă complicată și nu pierzi mare lucru dacă adormi cu telecomanda în mână. Excesiv lăudat de critici, cu mult inferior celorlalte filme candidate la Oscar anul acesta, Lady Bird prezintă un an din viața unei adolescente rebele din Sacramento (California), elevă în ultimul an la un liceu catolic.

Titlul filmului este numele pe care și l-a ales tânăra, nemulțumită de cel pe care i l-au dat părinții săi. Urmărim pe parcursul celor 95 de minute un proces de maturizare, în care predomină conflictul mamă-fiică, iar relațiile dintre protagonistă și prietenii săi se conturează și se stabilizează. Prima iubire, înscrierea la cursurile de teatru, admiterea la facultate, despărțirea de părinți, descoperirea unei noi vieți, într-un nou oraș, sunt câteva fragmente ce compun acest film interesant pentru un public tânăr dar supraestimat pentru un public exigent ca acela al filmelor de Oscar.

9. I, Tonya

Regie: Craig Gillespie

În distribuție: Margot Robbie, Sebastian Stan, Allison Janney, Julianne Nicholson, Paul Walter Hauser

Ultimul de pe lista mea, dar nu și ca merite artistice, este filmul biografic care prezintă viața patinatoarei americane Tonya Harding. Cei născuți în anii ’80 sau înainte, își amintesc cu siguranță de scandalul care a ținut prima pagină a ziarelor în 1994, când Nancy Kerrigan, speranță a patinajului artistic, a fost agresată de un necunoscut înaintea unei competiții. Ulterior s-a aflat că agresorul fusese trimis de soțul patinatoarei Tonya Harding, care dorea să înlăture astfel o concurentă importantă.

Filmul focalizează latura umană a patinatoarei, copilăria plină de sacrificii a acesteia, cu o mamă tirană lipsită de afecțiune, care o obligă să facă antrenamente extenuante. Nici în viața adultă Tonya nu este mai norocoasă, relația cu soțul ei fiind plină de violență, fizică și psihologică: o existență plină de întâmplări nefericite și de persoane toxice.

Acest film, despre care s-a vorbit și s-a scris cel mai puțin în ultima “campanie” a Oscarurilor, vine să reabiliteze imaginea patinatoarei și să justifice cumva agresivitatea acesteia, în viață și pe gheață.

 

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.