Carnavalul de la Viareggio – 2024

După experiența Carnavalului de la Venezia, același an de an și totuși atât de diferit din cauza măștilor care se schimbă, a anotimpului în care se desfășoară (iarna sau primăvara) și mai ales datorită stării sufletești pe care o ai în momentul respectiv, a venit rândul să vă împărtășim emoțiile trăite în timpul Carnavalului de la Viareggio, care își va desemna câștigătorii după ultima paradă, programată pentru sâmbătă 24 februarie 2024.

Impresia generală este aceea că an de an construcțiile alegorice sunt din ce în ce mai tehnologice, sunt implicate desfășurări de forțe tot mai intense, cu mai mulți dansatori, muzică antrenantă, teme variate care dau de gândit.  Am sesizat totuși pe undeva, din păcate, o pierdere a spontaneității din partea publicului, care pare din ce în ce mai interesat să surprindă orice cadru și mai puțin reactiv la distracție. Un alt element surprinzător anul acesta este lipsa satirei politice la carele importante, de parcă dispariția lui Silvia Berlusconi din viață și de pe scena politică a luat cu sine și cheful de a râde pe seama politicienilor.

Personaje interesante nu lipsesc atât în Italia cât și în lume însă se pare că voința autorilor a fost aceea de a deranja cât mai puțin.

Vă descriem aici câteva dintre carele alegorice din concurs, încercând să redăm un pic din atmosfera de la Carnaval:

Care de I categorie

Va dove di porta il cuore…Mergi unde te duce inima…

Sursa de inspirație pentru acest car a fost titlul unui roman celebru al Susannei Tamaro, “Vai dove ti porta il cuore”, un îndemn de a-ți urma sentimentele. În acest car alegoric este vorba despre vârsta adolescenței, plină de tentații uneori periculoase care își arată încetul cu încetul latura întunecată. Sfatul pentru tineri, atunci când nu sunt siguri că ceea ce se întâmplă cu ei este bine sau nu, este acela de a nu se lăsa amăgiți de nimic, să asculte în liniște vocea din interior iar abia după aceea să meargă acolo unde îi duce inima.

Il circo dei sogniCircul viselor

Această construcție alegorică este dominată de figura artistului Salvador Dalì, înconjurat de obiecte ce amintesc de formele lichide surpinse în creațiile sale.

Più denti!!! The world’s greatest showMai mulți dinți! Cel mai mare spectacol din lume

Oare cum am reacționa dacă ar fi readuși la viață dinozaurii și ne-am întâlni față în față cu aceștia? Impresionanta construcție alegorică în care predomină un dinozaur cu dinți ascuțiți nu este altceva decât o reprezentare a societății în care trăim, subjugată de consumism și totuși din ce în ce mai nefericită, în care oamenii caută senzaționalul și vizibilitatea cu orice preț, neținând cont de adevăratele valori.

Octopus 5.0 La rivoluzione artificiale OctopuS 5.0 Revoluția artificială

În epoca în care trăim, inteligența artificială a adus cu sine schimbări revoluționare în numeroase ramuri științifice dar și în viața de zi cu zi. Dacă pe de o parte implică importante progrese în numeroase sectoare, pe de altă parte poate da naștere la numeroase probleme, cum ar fi aspectele ce țin de etică, de respectarea vieții private, dar și de manipularea maselor în scopul obținerii de beneficii pe plan economic sau politic. De asemeni, folosirea inteligenței artificiale fără discernământ ar putea duce la pierderea locurilor de muncă și la scenarii apocaliptice.

Ascolta ragazzo…Ascultă, băiete….

“Ascultă, băiete, niciodată drogurile” este titlul unei cărți scrise de Mario Tobino. Consumul de droguri este din ce în ce mai răspândit iar organizațiile criminale își racolează clienții printre cei mai tineri, de la vârste tot mai fragede.

Semnalul de alarmă pe care îl trage acest car alegoric este acela că tinerii pot fi victimele unui fenomen cu consecințe ireversibile și că trebuie să fie atenți la ce se întâmplă în jurul lor până nu e prea târziu.

Bla Bla Bar 

Acest car pare desprins dintr-o fabulă, în care Broasca stă la un pahar cu țapul, pe care îl amețește cu băutură și vorbe.

Il profumo delle rose nelle spine Parfumul trandafirilor cu spini

Acest car alegoric se inspiră dintr-o sculptură realizată în 1973 de pacienții spitalului de boli psihice din Trieste, simbol al bucuriei de a trăi, al visurilor și dorințelor persoanelor cu acest tip de afecțiuni.  Calul albastru din centrul construcției alegorice ne duce cu gândul la un Cal din Troia purtător de speranță și de mesaje pozitive pentru cei care au pierdut totul. În același timp, este o invitație pentru spectatori de a trece dincolo de prejudecăți, de indiferență și teamă, atunci când se află în prezența unor persoane cu probleme de acest fel.

Svegl-I.A.! Una storia semifantastica di Intelligenza AlternativaTrezirea (I.A.)! O poveste semi-fantastică despre Inteligența alternativă

Omul modern s-a pierdut în meandrele tehnologiei din care găsește cu greu calea de ieșire. Dacă inițial aceasta i-a simplificat viața, acum îl îndepărtează tot mai mult de latura sa umană.

È tempo di cambiare E vremea de schimbare

Mamutul, personajul principal al carului alegoric, ne amintește de o lume dispărută odată cu topirea ghețarilor. Alte fenomene precum seceta și poluarea sunt alte semnale de alarmă pentru omenirea ajunsă la un moment crucial, în care ar trebui luate măsuri până nu va fi prea târziu.

Care de a II a categorie

“Auguro a tutti un briciolo di follia!” Alda Merini “Vă urez tuturor un pic de nebunie! ” Alda Merini

Întregul car alegoric gravitează în jurul figurii poetei Alda Merini, una dintre cele mai importante voci ale literaturii italiene din secolul XX, care a fost internată pentru o perioadă într-un spital psihiatric. În ciuda durei experiențe trăite într-un mediu profund ostil, ea a reușit să scrie pagini de o înaltă încărcătură poetică, arătând cum nebunia reușește să alimenteze o forță internă extraordinară, în stare să declanșeze energii nebănuite.

L’ira della KitsuneFuria lui Kitsune

Kitsune, spiritul vulpii, figură legendară din cultura asiatică, este demonul furiei distructive. Mesajul carului alegoric este acela că forța aceasta ar putea fi canalizată și transformată din forță negativă într-una pozitivă.

All you can eatMănânci cât poți

Este un concept preluat din politica de prețuri a unor restaurante unde, cu o anumită sumă, poți mânca atât cât dorești. Același concept se aplică și în societatea noastră contemporană, în care participăm la ultima cină o omenirii. Din păcate, comportamentul nostru irațional nu poate fi dus înainte la nesfârșit și la un moment dat resursele se vor epuiza.

Magie di CarnevaleMagii de Carnaval

Carnavalul este un moment magic, în care timp de o lună, adulți și copii petrec împreună plini de bucurie. In această atmosferă ireală apare o vrăjitoare care pregătește tot felul de băuturi care contribuie la buna dispoziție a tuturor.

Au mai fost și numeroase instalații mai mici

Pentru că sărbătoarea de carnaval este în primul rând o sărbătoare cu oameni și despre oameni, cel mai mult ne place să admirăm spectacolul străzii, pentru a vedea bucuria celor care pentru o zi uită de griji și de problemele de zi cu zi:

One thought on “Carnavalul de la Viareggio – 2024

  1. Ba noi unii suntem extraterestrii, ba ei altii sunt! Nici nu-mi imaginez asa eveniment venind de pe meleagurile mele cu oamenii mei imbracati toti in geci negre si fetze triste.

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.