Când mi-am înscris copilul la şcoală în Italia am cerut iniţial să fie scutit de frecventarea orei de religie, pentru că el avea o religie diferită faţă de aceea a colegilor săi de clasă. Venea din ţară cu o educaţie religioasă făcută temeinic pe băncile şcolii, o educaţie cu siguranţă mai solidă decât cea primită […]
La şedinţa cu părinţii
Când eram la şcoală, ziua în care aveam şedinţă cu părinţii era pentru mine una dintre cele mai urâte din săptămână. Mă apucau emoţiile cu mult timp înainte, mai ales dacă mă simţeam cu musca pe căciulă. Nu aveam probleme la învăţătură, ci probleme de disciplină, cum ar fi: neatenţia, vorbăria cu colegii în timpul […]
La terminarea facultăţii
Ziua în care am terminat facultatea a fost una plină de emoţii pentru susţinerea lucrării, într-o aşteptare pe coridoarele universităţii, care părea a se prelungi la infinit. A urmat dezbaterea, cu notă maximă, apoi am simţit o bucurie năucitoare, o eliberare din toată tensiunea examenelor de licenţă, după care m-am întors spre casă, cu tramvaiul. […]
Schimb de mamă internaţional
În Italia există, pentru elevii de liceu, un program de mobilitate şi studiu ce le permite acestora să se transfere pentru perioade ce merg de la 3 luni la un an, într-o altă ţară, la alegere între cele 50 de destinaţii care fac parte din reţea (din care România nu face parte). Sunt excluşi elevii […]