Atenţie! Mersul pe bicicletă creează dependenţă!
Mersul pe bicicletă este revelaţia ultimelor mele două veri. Ca orice pasiune de la vârsta maturităţii, şi aceasta este pentru mine o pasiune totală, necondiţionată, uneori inconştientă şi periculoasă. Am devenit, ceea ce Zicu de la “TVdece.ro” numea “un alt specimen al faunei urbane: biciclistul evanghelist“. Ani întregi s-au rugat de mine colegii italieni să îmi iau o bicicletă, ca să mă deplasez mai uşor în oraş, însă eu, dintr-o teamă provincială de ridicol, refuzam. Mi se părea că ţinuta business nu se asortează cu mijlocul de deplasare cu două roţi.
Cum s-a schimbat viaţa mea de când am devenit bike addicted?
Mi-am pierdut răbdarea: nu îmi mai place să merg pe jos, cu autobuzul sau cu maşina, mi se pare că se pierde mult prea mult timp aşteptând la semafoare şi pe străzi ocolitoare.
Am început să mă complimentez aproape zilnic, cu colegii mei de trafic: dacă până acum anumite cuvinte îmi erau străine, am început să utilizez cu o frecvenţă îngrijorătoare apelative precum: “deficiente“, “cretino” -cu varianta feminină “cretina“-, “coglione“, “stronzo/a“. Diferenţa dintre maşină şi bicicletă în aceste situaţii este fundamentală: dacă în maşină e mai greu să te audă cineva sau să riposteze fizic şi verbal, atunci când te afli pe biclă eşti automat mai vulnerabil şi mai uşor atacabil.
Am sesizat schimbarea anotimpurilor în funcţie de cantitatea de curent pe care am simţit-o la urechi: astfel, instalarea toamnei a culminat cu două zile de migrene, cu ameţeli şi stare de vomă.
Nu am economisit bani cu transportul, dimpotrivă, acum am cheltuieli duble: şi cele pe care le aveam
înainte (nu se ştie niciodată, dacă e vreo zi ploioasă) dar şi cheltuielile necesare întreţinerii bicicletei (un schimb de frâne 15 Euro, înlocuirea unui cauciuc 20 de Euro).
Am descoperit că e mai uşor să te deplasezi cu o pereche de pantofi cu toc de 10 cm dacă eşti cu bicicleta, decât atunci când eşti pe jos, nu faci bătături şi nici nu rişti să calci în gropi.
Mesul pe bicicletă poate avea însă şi aspecte neplăcute, dintre care voi încerca să evidenţiez câteva, pe care, din fericire, nu le-am experimentat personal:
- să ţi se blocheze roata între două dale de pe asfalt şi să plonjezi în faţă;
- să ai o explozie de cauciuc;
- să mergi la cumpărături, să îţi dai seama că ai exagerat atunci când sacoşa nu îţi încape în coşul de pe bicicletă;
- să treci în viteză pe lângă un şir de maşini parcate şi cineva să deschidă portiera fără să se asigure;
- să găseşti în coşul de la bicicletă gunoaie şi alte mizerii;
- să uiţi în coşul de la bicicletă o sacoşă şi când te întorci să nu o mai găseşti;
- să treci cu roata peste un ciob de sticlă, să îl vezi înainte dar să crezi cu superficialitate că nu ţi se va întâmpla nimic;
- să ieşi din casă pe timp frumos şi să te întorci pe ploaie şi ninsoare;
- să parchezi bicicleta, să uiţi unde ai lăsat-o şi să fii convins că ţi-a furat-o cineva;
- să fii îmbrăcată cu o fustă dreaptă, strâmtă şi să ţi se rupă şliţul până la şezut;
- să îţi agăţi ciorapii la pedale sau la lanţul de la bicicletă;
- să găseşti pista pentru biciclete ocupată de maşini de transport marfă, de grupuri de persoane care stau la bârfă sau de alţi biciclişti care nu te lasă să depăşeşti;
- să oboseşti dând la pedale pentru că frânele s-au strâns din cauza frigului.
Precizez că am o bicicletă de oraş, uşoară şi comodă, cu patru viteze şi două sisteme de frânare. Nu folosesc mountain bike, cum găseşti prin supermarketurile din România, pentru că mountain bike-ul e un tip de bicicletă conceput pentru incursiunile în afara oraşului şi destinat “profesioniştilor” antrenaţi şi dotaţi cu echipament adecvat.
Cred că atât plăcerile cât şi neplăcerile mersului pe bicicletă pot fi asemănătoare dar şi foarte diferite de la o ţară la alta. În ţările în care locuiţi voi cum e?
🙁 Bine că sunteți voi norocoși și aveți un oraș bike friendly. La lista cu aspectele neplăcute pot adăuga pentru Roma: piste pentru bicicliști inundate anul trecut, acoperite cu noroi și curățite doar de ploaie, căci de ce ar face autoritățile ceva? Piste de bicicliști care trec pe lângă campurile cu romi care te atacă și=-ți iau chiar și bicicleta și șoferi care te disprețuiesc. Și coline multe, căci Roma are acum mai mult de 7, dacă s-a tot extins.
Groaznic, nu credeam că în capitală poate exista o astfel de atitudine faţă de biciclişti!
În ce priveşte relieful colinar, acolo chiar că e bună o mountain bike! 😉
Acuma s-a trezit primarul să meargă la serviciu cu bicicletă. Îl urmăresc două gărzi, pe bicicletă și ele. De ce să popularizezi ceva pentru care nu oferi condiții? Pe de altă parte lângă mine s-a deschis, anul trecut când benzina ajunsese la doi euro un magazin de biciclete, cred că tot mai mulți vor merge totuși pe două roți nemotorizate. Poate dacă nu mergi singur ești în siguranță, cine știe.