Fondul şcolii în Italia (dacă-i musai, cu plăcere!)

Urmăresc dezbaterile care se fac în România pe tema şcolii şi a sumelor de bani pe care trebuie să le plătească părinţii pentru “a faţă face cerinţelor”. Vreau să clarific că nu sunt de acord cu atenţiile, meditaţiile şi favorurile care să condiţioneze în vreun fel actul de învăţământ. Văd însă o soluţie în posibilitatea ca familia să contribuie cu o sumă simbolică, o dată pe an, la constituirea unui fond al şcolii, folosit ulterior pentru susţinerea cheltuielilor neprevăzute, pentru investiţiile în echipamente şi materiale de laborator, în echipamente informatice, săli radio, pregătiri pentru olimpiade sau deplasări la concursurile şcolare.

De mulţi ani locuiesc într-o ţară occidentală confruntată cu multe probleme politice, sociale, economice, care implică reducerea drastică a bugetului public destinat educaţiei şi de aceea vă invit să citiţi acest articol  nu ca pe o prezentare de best practice, ci ca pe o descriere a situaţiei actuale din Italia. 

Cum stau lucrurile aici?

Ca şi în România, învăţământul obligatoriu (până la împlinirea vârstei de 16 ani) este gratuit şi garantat pentru toţi. Prin urmare, nu există cadru legal în baza căruia să li se ceară familiilor bani pentru activităţile şcolare. Şi totuşi, acestea scot din buzunar pentru fondul şcolii sume care pot ajunge până la 130-150 Euro pe an. Sub ce formă? De contribuţie voluntară (pe principiul “dacă e musai, cu plăcere!”).

Să vedem cum e procedura: când se încheie anul şcolar, copilul primeşte de la profesorul coordonator o fiţuică pe care este scris: “contribuţia voluntară pentru anul şcolar 2013/2014 este de 80 de Euro. Vă invităm să o achitaţi până la data de 25 iunie”. Împreună cu fiţuica respectivă, copilul primeşte şi un mandat poştal cu datele beneficiarului deja tipărite. Tu, părinte, mergi la poştă, achiţi suma respectivă, iei chitanţele (una e pentru tine, alta e pentru şcoală). Abia după ce te duci la secretariat cu dovada că ai plătit suma indicată primeşti pagella scolastica, adică foile cu notele şi observaţiile privind situaţia şcolară a copilului şi carnetul pentru anul următor. Acest comportament este mai degrabă o forţare de mână, binecunoscută chiar la nivel ministerial. Există multe polemici pe acest subiect, dar, în vremuri de criză economică, fără aceste sume, multe şcoli de stat nu ar reuşi să funcţioneze.

Ce cheltuieli mai au părinţii, la şcoală şi în afara acesteia, pentru educaţia copiilor?

– manualele şcolare (am scris deja pe larg despre acest subiect în articolul “Ai carte, ai parte”);
– excursiile, spectacolele;
– mesele la cantina şcolii (există în dotare cantine la ciclul primar şi gimnazial);
– cursurile de informatică pentru obţinerea unor certificate de competenţă;
– cursurile de limbi străine extra şi examenele pentru obţinerea certificatelor;
– activităţile sportive extra-curriculare: cele organizate de şcoală sunt în general mai ieftine (100-150 Euro/an), în timp ce acelea organizate de cluburi sportive sunt mai scumpe (noi am plătit 250 Euro/an Quan Ki Do, cam tot atât la scrimă, în timp ce pentru polo achităm 650 Euro/an).

Partea interesantă este că un procent din aceste sume se scade din impozit, atunci când părinţii fac declaraţia anuală de venit.

După cum am mai spus cu alte ocazii, în Italia nu se fac cadouri profesorilor, nu se duc flori, bomboane sau atenţii. De asemeni, este exclus ca un profesor să îşi mediteze propriul elev.

sursă foto 

0 thoughts on “Fondul şcolii în Italia (dacă-i musai, cu plăcere!)

  1. bine macar ca dau chitanta. adica e clar ca se cer bani mai peste tot dar una e sa ii dai legal, cu chitanta, si alta e sa ii dai fara nimic, ce stiu eu ce ai facut cu banii? poate ai luat creioane de 3 lei si restul pa. si apoi nu cred ca in Italia cer bani, anual, pentru perdele, mobilier, etc (ca la noi am inteles ca asa se practica pe la unii, in fiecare an le trebuie perdele noi, plus altele).

    si mai e o problema, mare, limbajul. pai eu daca dadeam peste una ca aia mediatizata de toata presa cred ca muream cu ea de gat. bine ca n am copii 😀

  2. Nu ai vrea să vezi cât de austere sunt sălile de clasă în Italia! Parchetul e vechi de când s-a înfiinţat şcoala, tâmplăria la fel. La gimnaziu scoseseră oglinzile din băile fetelor pentru ca acestea să nu piardă vremea prin baie:)

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.