Reportaj fotografic 1 Mai 2014: de la Năvodari la Vama Veche

A mai trecut o zi de 1 Mai pe litoralul românesc. Să vedem, prin intermediul imaginilor de mai jos, cum a fost anul acesta comparativ cu anul trecut
De această dată, datorită lucrărilor care au loc în staţiunea Mamaia, atmosfera a fost mai liniştită. Turiştii au fost întâmpinaţi de dimineaţă de un val de ceaţă şi de atmosfera de şantier care se putea observa la tot pasul. Din acest motiv nici administratorii privaţi nu s-au mai încumentat să amenajeze plajele (cu excepţia unor iniţiative răzleţe şi timide). 

O atmosferă cât de cât de vacanţă se făcea simţită în Mamaia Nord. Principala activitate a turiştilor de dimineaţă a fost plimbarea pe plajă.

În Năvodari, primăria a organizat o serbare câmpenească. Locaţia aleasă a fost Tabăra de Copii care arăta foarte bine încă de la primele ore: scenă de spectacole, corturi pentru mici, băncuţe, jocuri pentru cei mici şi mulţi localnici. În jurul orei 11 şi-a făcut apariţia Caravana maşinilor de epocă, însoţită de un grup numeros de motociclişti şi de un autocar etajat plin cu tineri care întreţineau atmosfera.

Tot cu caravana a sosit şi Fanfara RAJA care a oferit un concert de muzică “muncitoarească”.

Pe la prânz a apărut şi soarele în Mamaia iar atmosfera a devenit de vacanţă: coadă la telegondolă, terase pline, lume pe plajă, muzică….

În Constanţa, bulevardul Tomis era aproape pustiu …

Lume multă pe faleză, în Portul Tomis şi în Piaţa Ovidiu.

În drum spre sudul litoralului ne-am întâlnit din nou cu Caravana care se întorcea din Eforie cu acelaşi chef de distracţie.

Pe faleza reabilitată din Eforie Sud nu erau decât câţiva localnici, iar pe plajă câţiva scafandri se pregăteau pentru scufundare.

În centrul oraşului Eforie era organizat Târgul de Anticariat în parcul din faţa Teatrului de vară unde se anunţau spectacole pentru cei mici.

Costineştiul era aproape pustiu şi în acest an şi – aşa cum spuneam şi anul trecut – părea invadat de “orientali”. De la terasa “10 Steaguri” se auzeau un zăngănit de tobe, sunete de trompete şi încercări de cuvinte nearticulate, care răzbătea până la epavă…

De la Olimp şi până în Mangalia nu am reuşit să fotografiem decât aceşti turişti, chiar dacă Neptunul arăta foarte bine. Păcat că nu s-a profitat în acest an de situaţia că în Mamaia se efectuau lucrări, pentru a se redirecţiona  o parte dintre turişti către sudul litoralului care are multe de arătat. Acum vreo 20 de ani de 1 Mai nu se găsea un loc în Neptun….

În Vama Veche, pe la ora 18 s-a lăsat ceaţa. Aproape toată lumea, după o zi de stat la soare, aştepta distracţia de seară/noapte. Pe lângă cei deja cazaţi la vile sau corturi, un val mare de petrecăreţi se îndrepta spre plajă.

Distracţia se făcea simţită peste tot: în jurul unei beri pe plajă, la un volei, la dans pe terase sau chiar la scufundări. Singurii “curajoşi” pe care i-am văzut în această zi în mare erau tot cei din Vamă.

Am încheiat turul nostru într-o Mangalie superbă dar foarte liniştită.

PS. Anul acesta numărul de grătare prezente în peisaj a fost foarte, foarte redus în comparaţie cu alţi ani. Cea mai mare aglomeraţie putea fi observată la campingul de la ieşirea din Mamaia, unde era coadă la intrare.

La final:

0 thoughts on “Reportaj fotografic 1 Mai 2014: de la Năvodari la Vama Veche

  1. Se vede si un lamborghini <3

  2. Te referi la ultima imagine? 🙂

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.