Ziua în care Piața Ovidiu a învins Mamaia
Piața Ovidiu, 18 iulie 2015
Am urmărit ieri seară un meci deosebit de interesant, care până anul acesta nu ar fi constituit un spectacol în sine deoarece câștigătorul era cunoscut încă de la începutul jocului. A fost o seară în care am analizat nu atât mișcările concurenților ci în primul rând reacția spectatorilor. Este vorba de două evenimente desfășurate aproape simultan care au încercat să aducă cât mai multă lume în propria peluză. Să vedem cum a încercat fiecare echipă să atragă spectatorii.
Echipa “Piața Ovidiu” a oferit un program stufos, centrat pe evenimentul sportiv care avea loc chiar în curtea echipei adverse, s-a înconjurat de sponsori puternici (Orange, Cityplex, Dechatlon, Dorna) bazându-se și pe ajutorul unor business-uri din zonă (Bistraw). Susținătorii au înțeles că, dacă lumea aude de „Centrul vechi”, este bine pentru toți cei care au afaceri în zonă.
Dacă în prima parte evenimentul nu a atras foarte mulți spectatori, spre seară situația s-a schimbat radical. Piața Ovidiu trăia cu adevărat la ora 22, toate scaunele de la cinematograful în aer liber fiind pline, la terasele din zonă nu mai erau locuri libere la mese iar pe bulevardul Tomis, de la “lupoaică” și până în Piața Ovidiu, era forfotă. O să vă mai spun că evenimentele continuă si în această seară și vă dau un singur reper: între 21.00 și 22.40, la Cinematograful în aer liber – oferit de cinema Cityplex Tomis Mall – rulează filmul artistic “Diplomacy”, subtitrat în limba română.
Mamaia. 18 iulie 2015
Echipa „Mamaia” a mizat pe conceptul de “paradă” folosit și de 1 Mai, care dorea să aducă oarecum aminte de carnavalul din anii trecuți. Un autobuz supraetajat, cu câteva animatoare, vreo 20 de „motoare” și tot atâtea mașini de “epocă” nu au făcut decât să-i oprească pe turiști din plimbare pentru a fotografia alaiul. În piațetă, apariția cailor a reușit să atragă o parte dintre turiști iar dansurile latino și carul alegoric al clubului Bellagio sosit la Cazino au animat puțin atmosfera.
Bulevardul Tomis, iulie 2014
Mamaia, 5 iulie 2014
De ce de această dată a câștigat Centrul Vechi? Pentru că evenimentele de acolo, prin noutate și diversitate, au reușit să atragă mai multă lume (poate chiar un public diferit de cel din stațiune), crescând considerabil traficul în zonă, în timp ce evenimentul din Mamaia nu a reușit decât să-i facă să se oprească pentru câteva minute pe cei ieșiți la plimbare.
Știu cât de greu este să organizezi orice fel de eveniment și de aceea o să felicit ambele echipe, urmărind cu interes următoarea “confruntare”.
Te-ai clonat?
M-am organizat:) Cunosc foarte bine ambele echipe și am știut care o să fie evoluția.
Ambele echipe sunt formate din niste oameni profitori fara scrupule care si vad interesul! E vara e normal sa avem statiunea frumoasa sa atragem turisti care consuma pe litoral si automat investitorii platesc taxe dar nu noi investim in centrul vechi proiect inceput tot de fosta conducere! In timp ce in mamaia se permit manelele la maxim si se vinde pizza la felie si clatite…care sunt facute in bataie de joc, la terase in centrul vechi se organizeaza cinematograf in aer liber! "Super"
Vă respectăm părerea dar credem că sub acoperirea anonimatului tuturor ne e mai ușor să criticăm. De aceea vă rugăm să interveniți și să vă declinați identitatea pentru ca intervenția Dvs. să fie mai credibilă. Mulțumim.
Excelent!
Ar trebui sa scoti optiunea Anonim…cine nu-si asuma ce spune, sa taca !
Este o diferență majoră între organizarea evenimentelor. În piața Ovidiu au venit pe bază de recomandări de la cei care au susținut principala paradă și Cupa Davis din Mamaia. Este o diferență!
Mulțumim!
Cred că ai dreptate!
Nu prea înțeleg! Să traduc: adicã echipa „Piața Ovidiu” a câștigat datorită faptului că promotorii paradei le-au recomandat turiștilor să lase evenimentul din Mamaia și să meargă în Piața Ovidiu?? Dacă este așa, îi felicit pentru fair play! Este minunat că s-a înțeles, așa cum am spus mereu, că Mamaia trebuie promovată la pachet cu Centrul Vechi al Constanței! Acesta este motivul pentru care de trei ani în Ghidul “Constanța City Walking Guide” apar destule pagini cu stațiunea Mamaia!