O zi în Pavia

Pavia, cunoscută încă de pe vremea romanilor, când se numea Ticinum, este una dintre destinațiile din Nordul Italiei mai puțin străbătute de turiști. Situat la doar 42 de km de Milano, acest oraș universitar este plin de monumente, clădiri istorice și vestigii ale civilizațiilor romane, longobarde, medievale și renascentiste care merită să fie descoperite. E drept, și noi am ajuns să-l vizităm abia anul acesta, când am petrecut o zi superbă pe străduțele sale liniștite.CWG_1311Ce vă recomandăm să vizitați? În afara celebrei Certosa di Pavia, care este situată la 8 km de oraș, toate celelalte obiective sunt concentrate în centrul istoric. Nu e nevoie să luați autobuzul sau să vă deplasați cu mașina pentru că distanțele sunt relativ reduse.20160723_153929

  • Basilica di San Pietro in Ciel d’Oro

Este primul obiectiv pe care îl trecem pe listă nu pentru că ar fi cel mai important sau cel mai cunoscut, ci pentru este legat de numele celui mai mare înțelept al tuturor timpurilor, Sfântul Augustin. Această bisericuță adăpostește într-o urnă, în Arca Sf. Augustin din altar, resturile pământești al sfântului, care au trecut mai întâi prin Sardegna, după ce au fost aduse din Algeria (Sf. Augustin a murit la data de 28 august 430, în Ippona, Algeria).

De două ori pe an, pe 24 aprilie și pe 28 august, urna este scoasă din altar și expusă publicului sosit în pelerinaj.

CWG_1348

  • Podul acoperit

În Italia există câteva poduri acoperite celebre: Rialto și Ponte dei Sospiri din Venezia, Ponte Vecchio din Bassano del Grappa și, nu în ultimul rând, Podul acoperit din Pavia, peste râul Ticino. Podul cu cinci arcade și două porți la fiecare dintre extremități, este reconstrucția din anul 1951 a vechiului pod roman, distrus de bombardamentele din cel de-al doilea război mondial. În partea din mijloc are încorporată o capelă. Traversând podul (pe care pot trece inclusiv mașinile), ajungeți în cartierul Ticino, de pe malul râului, unde veți remarca numeroase case văruite în culori vesele. Vă va atrage atenția o statuie din bronz, care reprezintă o femeie spălând rufele la râu, un omagiu adus spălătoreselor.

CWG_131820160723_155332

  • Piazza Vittoria

Piața centrală a orașului a fost construită în secolul al XIV-lea, cu numele de Piazza Grande și este înconjurată de clădiri cu arcade, în care se află instituții locale, magazine. Dintre toate, iese în evidență Broletto,  inițial centru administrativ și sediu al primăriei, astăzi centru cultural și atracție turistică.

În subteran există o altă piață (construită în 1958), pe care am vizitat-o dar care nu ni s-a părut cu nimic spectaculoasă: intrarea veche și publicitatea din ghidurile turistice ne-au făcut să avem mari așteptări, însă am găsit un supermarket modern și câteva magazine banale.

20160723_17001320160723_170029

  • Basilica S.Michele Maggiore sau Biserica regilor

Această biserică în stil romanic a fost locul în care au fost înscăunați mai mulți regi. Un aspect cu totul inedit pentru un loc de cult derivă din ornamentele din interiorul și exteriorul clădirii, care reprezintă pești, balauri, animale mitologice simbolizând confruntarea dintre bine și rău.20160723_15400320160723_154441

  • Universitatea din Pavia

Dacă vă fascinează universitățile vechi, cu tradiție multiseculară, vizitați Universitatea din Pavia. Clădirea sediului central a fost constuită în 1490, din ordinul lui Ludovico il Moro. Printre studenții faimoși care au învățat aici, îi amintim pe Cristofor Columb și pe Alessandro Volta. Și dacă tot vizitați universitatea, nu ratați grădina botanică (1774).20160723_17111620160723_171143

  • Domul

Domul (Catedrala) se află în vecinătatea Pieței Vittoria (Grande) și a fost construit între anii 1488 și 1933. În anul 1989 s-a prăbușit turnul bisericii iar lucrările de reabilitare au durat până în 2012.

CWG_133520160723_164031

  • Turnurile medievale

Prezența turnurilor medievale amintește de San Gimignano sau de Bologna, cu ale sale Torri degli Asinelli. Se spune că în Evul Mediu la Pavia erau 78 de astfel de turnuri de apărare, dintre care s-au păstrat foarte puține până în zilele noastre.

CWG_1309

  • Castello Visconteo

Construit în 1360, în timpul dinastiei Visconti, inițial înconjurat de un parc imens, Castelul funcționează astăzi ca un complez muzeal (muzeu arheologic, pinacotecă, sculptură modernă).

În plimbarea voastră prin Pavia, opriți-vă să priviți vitrinele frumos amenajate și beți o cafea sau un aperitiv în unul din numeroasele localuri cochete.

20160723_17071320160723_165955

2 thoughts on “O zi în Pavia

  1. Multumim ca ne-ai adus aminte de Pavia, pe care am vizitat-o si eu in urma cu cativa ani si de care am ramas placut impresionata. Sunt mult lucruri frumoase, dar in amintirile mele persista imaginea podului si a spalatoresei. Pavia este un loc important in istoria Italiei si a crestinismului.

    • Jurnal de Navetist

      Cu multă plăcere! Pavia este un oraș superb care merită mai multă promovare turistică. M-aș întoarce acolo oricând, în primul rând pentru a vizita La Certosa di Pavia.

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.