Istanbulul în culori
Am revenit după aproape zece ani în unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, cu dor imens, cu multe amintiri și cu dorința de a regăsi locuri dragi și un pic din tinerețea mea. M-am întors din Istanbul cu multe imagini tipărite în minte și în suflet, ca într-un caleidoscop din care compun cadre și peisaje noi.
Istanbulul meu e roșu, ca steagurile care m-au întâmpinat la intrare în oraș, pe străduțe sau în bazar. E roșu precum tramvaiul din Taksim sau ca apusul unei zile toride de vară.
Istanbulul meu e albastru, ca Marea Mediterană, ca albastrul cerului fără nori sau ca plăcile de faianță din Moscheea Albastră.
Istanbulul meu e galben auriu, ca mozaicul din Catedrala Sfânta Sofia, ca aurul din Gran Bazar, ca mirodeniile din Bazarul egiptean, ca porumbul fiert de la tarabele din piața Sultanahmet sau ca mierea din baclavale.
Istanbulul meu e alb imaculat, ca monumentele, farurile și moscheile care îl împodobesc ca niște perle nestemate, alb ca sutele de vapoare care străbat strâmtoarea Bosfor sau ca siluetele dervișilor rotitori.Istanbulul meu e negru, mult prea negru, în veșmintele femeilor acoperite cu văl islamic integral, în cuvintele nespuse și în revoltele înăbușite înainte de a se naște sau în cerneala ziariștilor care nu mai pot să spună adevăruri incomode.
Istanbulul meu e roz, ca florile copăceilor din piața Sultanahmet și din Insula Buyukada.Istabulul meu a strâns laolaltă toate culorile curcubeului și le-a pus pe vasele de ceramică din Bazar, pe lămpile de sticlă colorată, în grămezile de fructe confiate și rahat turcesc.
Istanbulul meu pestriț, haotic și primitor, e locul în care vreau să mă rătăcesc pentru a fi sigur că mă regăsesc.