Povestea unui maraton în câteva cuvinte și imagini
De obicei, pentru a nu renunța la anumite proiecte, îmi stabilesc niște targeturi. Așa a fost și cu maratonul, un target stabilit în urmă cu un an, prin care îmi propusesem ca până la 50 de ani să alerg la un maraton! Au fost multe zile cu dureri de genunchi, cu oftaturi, văicăreli și antrenamente în toate anotimpurile.
De aici până la primul semimaraton nu a mai fost decât un pas. Așa că, în primăvară, am terminat primul semimaraton (21 km) la Bucuresti, apoi a urmat un altul pe nisip la Constanta, iar în urmă cu câteva săptămâni am ajuns plin de satisfacție la finishul primului triatlon.
Și pentru că “încălzirea” era deja făcută, am zis să nu las timpul să treacă și să încerc un antrenament pentru maraton, chiar în competiție, la Bucharest Marathon 2022.
Cum a fost la maraton? Greu, foarte greu, dar mai ușor decât mă pregătisem psihic. Primii 21 km au fost foarte buni (în condițiile în care la semimaratonul din primăvară ultimii 5 km au fost groaznici). De pe la km 26 a început cu adevărat maratonul, lupta cu genunchii, cu articulațiile, dar mai ales cu voința. Totul s-a terminat la km 41 când am hotărât ca finishul să fie unul reușit și chiar așa a fost: pe ultimul kilometru al cursei am avut cel mai bun timp (5’33’)’, semn că resurse de energie mai existau.
Satisfacția la finalul celor 42km a fost enormă însă minutul în plus peste cele 5 ore de alergare nu m-a făcut decât să-mi stabilesc un nou target: la anul voi alerga maratonul în 4h 30’!
PS. Daune după competiție: o zi durere îngrozitoare la genunchi, două zile puțină febră musculară, o unghie căzută și una destul de neagră.
Mulțumiri:
Dr. Chiriac Sorin și Rozalia Haja pentru sfaturile medicale legate de genunchi.
Raluca Kisescu – Povestea unicornului care a alergat de la birou la Rio, pentru inspirație.
Lukrt – pentru tricoul cu care am alergat și care a fost admirat la toate punctele de hidratare de pe traseu.
Felicitari pentru indrazneala ta si pentru perseverenta ta! Ai reusit sa te antrenezi si sa realizezi acest deziderat. Cu perseverenta si determinarea pe care ai aratat-o acum, ai toate sansele sa iti atingi proximul target. Succes!
Mulțumesc tare mult!