![]() |
Florăria ” Le Margherite” din Medesano, Provincia di Parma, Italia |
Italienii sunt mari iubitori de frumos şi îşi împodobesc ferestrele şi balcoanele cu flori, care mai de care mai încântătoare, pe care le schimbă în funcţie de anotimp. Au grădini ordonate, cu numeroase tipuri de plante, pe care le îngrijesc cu răbdare şi dăruire. Se poate spune că florile ocupă un loc central în preocupările lor.
Cu toate acestea, nu există atât de multe florării şi tarabe cu flori ca la noi. Nu vezi lume pe străzi cu buchete (învelite în celofan sau hârtie creponată), iar la începutul anului şcolar copiii nu duc flori doamnelor profesoare şi învăţătoare. Florile nu funcţionează în Italia nici pe post de mică atenţie, şpagă sau instrument de captare a bunăvoinţei.
Există în schimb numeroase campanii umanitare în cadrul cărora, cumpărând o floare în ghiveci, contribui cu o donaţie pentru o cauză nobilă. Astfel, cu o stea de Crăciun, îi ajuţi pe cei bolnavi de leucemie, cu o azalee ajuţi cercetarea împotriva cancerului, iar cu un bonsai îi ajuţi pe cei bolnavi de SIDA.
Când mergi în vizită la cineva, o floare dăruită gazdei este foarte apreciată. Foarte preţuite sunt şi mimozele, rămurelele de flori galbene pe care femeile le primesc cu ocazia zilei de 8 Martie. De ziua îndrăgostiţilor, reprezentantele sexului frumos primesc de la iubiţi câte un trandafir roşu.
![]() |
mimoze (sursă foto) |
”nu dăruiţi niciodată cuiva din Italia un buchet de crizanteme!” mai ales că simțul umorului e diferit în Italia. Vouă vi s-a spus cât de negru e umorul românesc? Habar n-aveam în ce registru am tot glumit până acum!
:)) Eu am renunţat să fac glume "ca pe la noi", pentru că nu înţelege lumea umorul nostru.