Primul mare şoc cultural pe care l-am avut în Italia s-a declanşat din cauza notei la purtare a copilului meu. Reacţia a fost atât de puternică, încât nu mi-am revenit nici până în ziua de astăzi. Primul “incident” a avut loc pe când el era în anul al doilea de gimnaziu (clasa a VI-a de la noi).
M-am dus ca o floricică să iau pagella (foaia matricolă) cu mediile pe primul semestru, cu siguranţa omului care ştie ce are acasă. Am stat la coadă, am intrat când mi-a venit rândul şi…. Nu puteam să-mi cred ochilor! Copilul meu cel cuminte şi silitor avea media nouă la purtare pe primul semestru.
Cum profesor coordonator era o doamnă în pragul pensionării, am crezut iniţial că l-a confundat cu un alt copil sau că a încurcat fişele. “Nu, a răspuns ea la întrebarea mea disperată, nu e nicio confuzie”. “Dar s-a întâmplat ceva rău şi eu nu ştiu?” am continuat eu cercetările. “Ah, nu, le-am scăzut media preventiv, tuturor băieţilor din clasă”. În acel moment am trecut la artileria grea: “Păi sancţiunile nu se dau gradual, media la purtare fiind ultima măsură? Eu de ce nu am primit nicio înştiinţare?” Doamna a început să se fâstâcească: “Ştiţi, în Italia nu e ca în România, media la purtare nu contează, iar dacă trăiţi aici vă ghidaţi după principiile de la noi”. Atât mi-a trebuit. Nu îmi amintesc precis în ce ordine am rostit următoarele frânturi de cuvinte: “doar în comunism”, “explicaţii”, “chem presa”, “directoare” şi am plecat.
După nici două zile am primit un telefon pe mobil. La capătul celălalt al firului se afla unul dintre profesorii preferaţi ai copilului meu, nu mă suna să mă invite la o cafea, ci la şcoală, unde se adunaseră vreo trei-patru profesori care voiau să îmi vorbească. M-am învoit de la serviciu şi am intrat în laboratorul de la subsol, unde mă aşteptau doamnele şi domnii respectivi. Au început prin a-mi spune că adolescenţa este o vârstă dificilă, că trebuie ţinuţi din scurt. Eu, cum nu aveam mult timp la dispoziţie, am întrebat: “Concret, vreau să ştiu ce a făcut”. “Ştiţi, domnul de sport spune că uneori mai face glume” a început unul dintre ei, mai timid. “Da, a continuat altul, să ştiţi că îi încurajează şi pe alţii care fac glume proaste”. Am dat-o la pace, mi-au spus că media generală nu e rezultatul mediei aritmetice pe cele două semestre, le-am cerut să mă sune dacă se întâmplă ceva…M-am dus acasă, i-am spus copilului că nu-l trimiteam la şcoală pentru ca el să o facă pe bufonul şi i-am atras atenţia că până la sfârşitul anului era pus sub observaţie.
Aproape că uitasem de această întâmplare, până de curând. Tehnologia a evoluat, nu se mai merge la şcoală pentru ridicarea pagelle-lor, vedem mediile pe internet, pe profilul din registrul electronic. Au sosit rezultatele de pe primul semestru, anul al doilea de liceu: de data aceasta, are media opt la purtare. De când cu tehnologiile astea moderne, nu ai nici cu cine te certa, iar ca să primeşti lămuriri trebuie să faci rezervare, tot pe internet, pentru o întâlnire personală cu profesorul coordonator. Obişnuiţi cu notele mari din România şi cu atenţia dată notelor la purtare, am început să facem cercetări: “ai înjurat vreun profesor? te-ai înhăitat cu cineva? ai vorbit urât, ai stricat ceva pe la şcoală?” Răspunsul a fost negativ de la început până la sfârşit. Concluzia: în Italia ţi se scade nota la purtare “ca aerul”, nici nu ştii de la ce ţi se trage.
La întâlnirea cu doamna profesoară s-a prezentat tatăl copilului. Nu am înţeles prea bine ce şi-au spus, cred totuşi că au avut o conversaţie mult mai puţin dinamică decât aceea din gimnaziu. Aşteptăm în schimb, cu încredere şi speranţă, mediile generale din iunie.