Carnavalul de la Venezia – 2024

Pentru că anul acesta Paștele catolic va fi pe data de 31 martie, și carnavalul a început cu mult mai devreme comparativ cu alți ani. Nici nu am strâns bine bradul și luminițele de pe străzi, am terminat cu greu ultimele bucăți de panettone și torrone și iată că suntem gata de o nouă sărbătoare. În Italia, carnavalul este considerat în multe localități o perioadă a anului foarte importantă, pentru care se fac pregătiri cu multe luni înainte: unii își fac costume speciale, împodobesc care alegorice, schimbă rețete de dulciuri de sezon (chiacchere, frittelle, în funcție de zonă). Magazinele se umplu de accesorii colorate iar pe jos trotuarele sunt pline de confetti și de spumă colorată, semn că pe acolo au trecut niște petrecăreți.

Sâmbătă 27 ianuarie a fost inaugurat oficial Carnavalul de la Venezia, cu parada îmbarcațiunilor împodobite. Anul acesta manifestările îi sunt dedicate lui Marco Polo și tema generală a carnavalului este călătoria în Orient.

Chiar dacă este încă destul de frig, Venezia este spectaculoasă ca întotdeauna, poate chiar un pic mai misterioasă datorită ceței ce te însoțește de cu seară până dimineața.

Încă din tren, ai bucuria să te întâlnești cu grupuri mascate, iar în oraș, drumul de la gară spre piața San Marco este un continuu spectacol al străzii, îți împarți atenția între vitrine, canale și măști.

Dacă sunteți doritori să trăiți o experiență de neuitat, Carnavalul de la Venezia durează până pe 13 februarie iar în ciuda anunțurilor care anunțau taxe de intrare în zilele festive,  se pare că până în luna aprilie această măsură nu va fi aplicată. Dacă aveți mai mult timp, puteți merge la un concert (seara se organizează în biserici și în săli de evenimente concerte de operă sau de muzică simfonică), puteți participa la o petrecere privată cu participanți mascați în costume de epocă, vă puteți opri să beți un aperitivo (cu Aperol sau Campari), sau puteți lua o cină romantică într-unul dintre numeroasele locale de pe canale.

Leave a Reply

Name *
Email *
Website

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.