De Paște, printre românii din Parma
De sărbători ne amintim mai mult ca oricând de tradiții, de copilărie, de ritualurile simple cu care părinții și bunicii noștri întâmpinau momentele cele mai importante din an, ne amintim, într-un cuvânt, de tot ceea ce înseamnă “acasă”.
Ajunși la maturitate, parcă nu ni se mai pare așa de greu să ținem post înainte de Paște și devenim și noi, la rândul nostru, călăuze pentru copiii noștri, în încercarea de a le transmite ceea am adus în suflet, de departe. Din teama de a nu pierde legătura cu tradițiile de acasă, ne întâlnim la biserică împreună cu ceilalți români din comunitate.
Am participat întâi la slujba de Prohod, în Vinerea Mare: am trecut pe sus masa împodobită cu flori și am asistat la o slujbă cu totul deosebită, care avea ceva din ritualul unui priveghi. Parcă pentru prima dată, după patruzeci de ani, am înțeles cuvintele rostite și semnificația gesturilor, am remarcat straiele întunecate ale preotului și sobrietatea momentului.Am participat și la procesiunea din jurul bisericii, conduși de lumina lumânărilor. Doar ca titlu informativ, vă spunem că am fost însoțiți și de mașina de poliție, care ne-a deschis calea pe străzile pe care am trecut.În noaptea de Înviere, câteva sute de oameni au venit să ia lumină, biserica devenind neîncăpătoare. Consilierii din comunitate au pregătit din timp păhărelele cu anafură, lumânările, au mutat băncile pentru ca să încapă cât mai multă lume. Totul s-a desfășurat fără niciun incident.Îmi amintesc că la țară, “la Înviere”, pe vremea când eram copii, de fiecare dată se găsea câte cineva care să leșine, mai era câte un băiat care, din spirit de glumă, apropia lumânarea de coada vreunei fete, iar noi, cei mici, număram orele până când se termina slujba, ca să ajungem acasă unde ne înfruptam cu bunătăți. Mamaia pregătea cozonacii, pe care îi punea în casa bună, umplea cuptorul din curte cu tăvile cu drob și carne de miel iar noi (nu aveam voie, până de Paști, să ne atingem de nimic din cele pregătite!) așteptam cu nerăbdare ziua cea mare, când, îmbrăcați cu hăinuțe noi, umblam din casă în casă cu “Hristos a Înviat!”, ciocneam ouă roșii și mâncam cozonac. Pentru mine Paștele înseamnă curățenie, miros de cozonac, noaptea de înviere și o lumânare aprinsă.
Și anul acesta, am împodobit casa de sărbătoare și am pus pe masă produse tradiționale (am cumpărat carne de miel dintr-o măcelărie musulmană, un adevărat deliciu!).Vă lăsăm la final să urmăriți un fragment din Slujba de Înviere de la Biserica românească din Parma, pentru a retrăi, alături de noi, atmosfera de Paște!
Cred ca a fost deosebita procesiunea din jurul bisericii. Si ma intreb daca italienii s-au oprit curiosi si au admirat dorinta romanilor de a se aduna laolalta si a incerca sa pastreze traditiile.
Procesiunea a fost foarte interesantă, făcută cu aprobarea autorităților locale. Sincer, erau puțini italieni pe stradă la ora aia, era destul de întuneric, nu am văzut reacțiile lor. Erau curioși de ceea ce se întâmpla, asta e sigur. 🙂
Ce comunitate frumoasa si bine organizata. S-au adunat destul de multi oameni. Fiind intr-o regiune straina, nu e neaparat de mirare, ci iti ofera un sentiment de bucurie sa vezi atat de multe persoane conationale stranse pentru o sarbatoare de o asemenea importanta.
Da, într-adevăr, comunitatea este foarte unită în jurul bisericii, fiind de altfel unica instituție care reușește să îi țină pe români laolaltă, mai ales cu ocazia sărbătorilor importante.